Geometria euclidiană este cea mai veche formalizare a geometriei, şi în acelaşi timp cea mai familiară şi mai folosită în viaţa de zi cu zi. Aşa după cum indică şi adjectivul euclidiană, aceasta a fost enunţată prima dată de către gânditorul Euclid, din Grecia antică, în secolul al IV-lea î.Hr..
Geometria euclidiană este un ansamblu de leme, corolare, teoreme şi demonstraţii, care foloseşte doar patru noţiuni fundamentale: punct, dreaptă, plan şi spaţiu, şi care se bazează pe următoarele cinci axiome, enunţate de Euclid în cartea sa Elementele:
- Prin oricare două puncte neconfundate trece o dreaptă şi numai una;
- Orice segment de dreaptă poate fi extins la infinit (sub forma unei drepte);
- Dat fiind un segment de dreaptă, se poate construi un cerc cu centrul la unul din capetele segmentului şi care are segmentul drept rază;
- Toate unghiurile drepte sunt congruente;
- Printr-un punct exterior unei drepte se poate trasa o singură paralelă la acea dreaptă.
În geometria euclidiană, trei puncte necoliniare determină un plan şi numai unul, iar patru puncte necoplanare determină un spaţiu.
Începând cu secolul al XVIII-lea s-au dezvoltat alte formalizări ale geometriei (pe scurt numite "geometrii") care nu acceptă una sau mai multe din axiomele lui Euclid. Acestea poartă numele colectiv de geometrii neeuclidiene.
No comments:
Post a Comment